Friday, March 17, 2017

Al şaselea cuvânt de pe cruce: „Săvârşitu-s-a”

























Al şaselea cuvânt de pe cruce: „Săvârşitu-s-a”

“Deci după ce a luat oţetul, Iisus a zis: Săvârşitu-s-a. Şi plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul” (Ioan 19, 30)


Se-nalţă iar buruiana din drum,
n-au strivit-o paşii trecătorului,
cel care nu ştie limpede unde s-a dus,
în vreme ce ea, în grosolana-i vigoare,
stăpâneşte calea întreagă.

Cu frunzele-i aspre opreşte
turbatele ape căzute din cer
şi-n joacă se-apleacă sub pala de vânt,
când groaznic vuieşte şi tulbură lumea.

Înfruntă şi dogoarea din soare,
galbenă se-adânceşte-n ţărână mai neagră,
iar de-acolo răsare din nou,
pieirea dispărând veştejită.

Nu-i astfel grâul, alb şi moale în boabe,
căci îl retează şi-afundă oamenii-n saci,
ridicându-i cu grele sudălmi,
că-s parte a povarei de-a fi.

Măcinat de piatră şi fier,
îl adună femeia-n aluat,
iar sânii din care atâţia prunci au băut,
îi saltă, fremătându-l, în dansuri obscene.

După cuviinţă, va aşeza pâinea între ai săi,
la masa de lemn, unde sfinţită e pofta,
când tatăl cu vocea-i de lege
binecuvântează zilele toate.

Dar săvârşitu-s-a.

Pâinea vieţii atârnă acum
în stârvul bătut în cuie pe cruce
şi cât de amară e hrana
cu gustul de moarte.

Cum fug înţelepţi nebuneşte
să mâzgălească eternităţi pe hârtie,
să-şi acopere aşa uscăciunea
gândului înfrânat de la hrana de sus...

Şi chiar de-şi cunosc bine drumul cu toţii-ntre ei,
mai mult adevăr e-n rotiri de copii
printre buruieni atinse de soare.
Mai mult, când chemaţi de părinţi,
înghit greu pâinea muncită
şi-aşteaptă cu sughiţuri de plâns
să o ude râuri de miere.