Wednesday, March 29, 2017

Porţelan
























Porţelan


Pe mijlocul de alb porţelan al femeii,
unduirea tânără a necunoscutului,
se plimbau degetele nepricepute
şi răsunau grosolan bărbătesc
în corul măscărilor,
cutezătoare-n bodegă.

Altfel, de ar fi avut o ştiinţă mai bună,
băiatul cu ochi îngreunaţi de trecut
şi-ar fi scris acolo numele,
desenându-l cu penelul subţire
în ideograme chinezeşti,
ştiute de pasărea înmărmurită alături.

Căci aripile ei, negre, dar în nori de-acuarelă,
adăpostesc pierzându-se-n sus
alunecarea lucind de sub scris
suava fugă a prinţesei
în toiul unei nopţi mai adânci,
mai ascunse decât tot ce-nvăţase ca fecioară în pat.

Grosolană-i dar prinderea sa în capcană,
măcar că-n cioburi sclipesc adevăruri,
iar buzele ei ce-au sărutat nălucile negre
răsuflă cald putrezirea
şi-i toată în joaca bătrână
a legănării sânilor blânzi.