Friday, March 3, 2017

Posedatul





















Posedatul

„M-aleargă moartea cu picioarele mele
şi când o-ntrec răsuflând mai departe
coboră îndată mai prejos de călcâie
şi stă ghemuită în praful din tălpi.

L-am adunat din cetatea unde-i al lui fiecare,
strângându-şi răul bine la piept,
iar mamele-ascund ochi de copii,
când gol le răcnesc plăcerea ce-i ţine cuprinşi.

Şi-mi zdrobesc pentru toţi pielea întinsă,
să vadă că n-au sarcofag de lemn aurit,
încât să le ducă la viaţă răul din maţe
şi veştede flori ce le-apar pe veşminte.

Gura mea strâmbă spurcă în spume
cuvântul lor tivit preţios în haine de gală
şi mătur cu pletele drumul murdar,
înălţimea de gând căzută din Babel.

De pietrele lor mă feresc în morminte
şi morţii în giulgiuri albe mai drepţi
îmi gustă visarea ce stă încă vie,
zburând liniştit prin grota din beznă.”