Friday, April 28, 2017

Cântecul celui mort


























Cântecul celui mort


Coborâtă până-n pământ, mâna miloasă
nevăzut îmi îngrijeşte rănile,
desenând sori cu sângele lor,
să ştiu că mai mare le-a fost
uriaşa dogoare ce mi-a topit sufletul,
ascuns acum nu se ştie pe unde-n durere.

- Prietene, cât a trecut
până când m-ai ucis!
Mult rătăcisem, copil fără sprijin,
rotindu-mi trupul uşor
pe mingi  moi de cauciuc,
în jocul întârziat peste ani.
Şi înserasem în spaimă
şi poate uitam să-ţi aduc mulţumire
că nu am murit cum se moare,
chiar trăind pân’ atunci ca ei toţi.

Ba încă nici asta
nu-mi fuse vreodat’ la-ndemână,
căci prosteşte le-mbrăcam hainele,
prea lungi şi prea temeinic străine,
de nu reuşeam să le-ncing
cum se cuvine în nasturi.
Atârnau spânzurate pe mine,
zdrenţe de soi bun
pentru frigul de-afară,
pentru toropeala din casă.

Mi-ai dezbrăcat cu tăiş de cuţit
făptura-mi goală,
din nou ca de prunc.
Şi blând s-a lăsat să dispară,
s-a ascuns de toate mai bine,
într-un întuneric mai mare,
lucind în el doar speranţa rotundă,
încălecată de cei ce nu-l văd.






Tuesday, April 25, 2017

Minuni
























Minuni


De când nu se mai scriu,
minunile se petrec în frânturi,
deschid pleoape închise prea bine
peste ochi ce trudit-au prea mult
să afle ce-i înăuntru,
dar nu ştiut-au să cânte
sunete răsfirate de harfă,
printre care să se plimbe lumina.

Şi deschişi, ochii te duc unde n-ai învăţat,
către ce n-ai iubit,
câtă vreme iubirea îţi era boala
pentru care adunai leacuri de la unul ori altul.
Le turnai în trupul ce-ţi devenea şi mai slab,
tânguindu-te de singurătăţi renăscute,
căci greu îţi venea să fii văzut de departe,
apoi zărit de sus, din bolţi înălţate-n biserici.






Thursday, April 20, 2017

Spovedania osânditului

























Spovedania osânditului


„Mi-am zis să fie toate bine rânduite,
cu grijă am împăturit până la urmă,
aşternuturile albe şi drepte în colţuri.

Şi-am alungat tot ce purtau:
formele rotunjite de corpuri,
pe care dimineaţa le ştiusem străine,
dar mă odihneau de fuga din treceri
în nopţile goale;
şi forma mea,
încă mai blândă şi încă mai eu,
lăsată atunci când copil,
mă ghemuiam să m-ascund,
tremurând, de groaza din vise febrile,
ce-mi învârtea peste slaba-mi făptură,
prea multul greu de cuprins.

Şi cum va fi să nu mă întorc
nici pe-o parte, nici pe-alta?
Cum să nu mă întorc?
Şi cum să stau drept primind judecata,
când nu voi avea deloc nici picioare?
Ce chipuri să mai scot din mine atunci,
să dau socoteală de ele,
când toate-au pierit, moi,
în carnea-mi ce-şi lepăda
ani de-a rândul vigoarea?

Pe semne, mă vor ajuta cuvintele judecătorului,
fi-vor stâlpi de lumină şi fulger.
Le voi învăţa cu greutatea primelor vorbe,
deprinse de mine când prunc,
îi ascultam pe toţi câţi uitaseră
că viaţa se strigă sau râde sau plânge,
învăţându-mă să ştiu ce nu e.
Şi-atunci voi afla vorbe ce-s deja osândire,
voi sta în urma lor ca o urmă de om,
răsucit spre ce nu aflasem că sunt,
dar bietele umbre mă trăiseră tot
şi cunoscuseră
că nu am fost niciodată mai mult.”





Tuesday, April 18, 2017

Vrăjitoarea din pustiul pădurii














Vrăjitoarea din pustiul pădurii


Vrăjitoarea din pustiul pădurii,
mâniată de cei care, deranjând-o,
îi fac totuşi şi ei o poveste,
oricât fi-va de rea,
lămureşte cu moartea ei tristă
singurătatea trădată
de oameni locuind laolaltă.

Numai că ei, în desiş de istorii,
sunt ademeniţi mai uşor
să se-audă cu plăcere în alţii,
să uite cântecul cucului
suspendat prin copaci
şi-ascultat cu luare aminte,
departe, de o altă singură pasăre gri.

Nimeni nu ştie precum vrăjitoarea,
îmbătrânind liniştit în magie,
veninul ascuns în mărunte făpturi,
cuvenitul sfârşit al sângelui rece,
pentru ca-n el să se joace,
cu feţe de creaturi mincinoase,
fiinţe legate să moară la fel.






Sunday, April 16, 2017

Nepăsător ca-n prăpăstioasa beţie



























Nepăsător ca-n prăpăstioasa beţie


Nepăsător ca-n prăpăstioasa beţie,
însetai a te pierde,
respirând închipuirea
care taie ca spre viaţă
gândurile ce altfel s-ar fi revărsat grele,
pline de dreptate,
să te-alunge din ce nu eşti.

Să te-ndepărtez de ea,
om ca şi tine,
şi ea cu gânduri bine-ntocmite
şi-aşezate în carne,
pe care nici dacă o dibui cu degetele,
cu trup râvnitor,
nu uită că nu e a ta.

Palid atunci,
fără strop de sânge omenesc,
visul îngăduie să-nsemne ceva,
iar, strada lungită de noapte,
înşirând singurătăţi adormite
şi altele ce nu vor să creadă
că adormit-au de tot.




Thursday, April 13, 2017

Dansul

























Dansul


Întâmpinaţi de nimic, potrivnici s-aştepte,
îşi fac înfăţişarea mai largă pe drum
femei cu picioare lungite-n ciorapi,
bărbaţi călcând apăsat, fără să ştie de ce.

Dar umbră mai mare sub soarele uriaş în lumină
lasă femeia, când oprită,
îşi leapădă vălul, firavul ascuns,
pe scaune unde nu se mai stă spre odihnă,
pe paturi de unde mărşăluiesc înainte urmaşi,
semănaţi trainic sub lespezi.

Nu merg mai departe nici soţii dansând,
pe bună dreptate nebuni îi apar surdului
care muzica nu vrea s-o audă
şi înţeleptului care ştie că nu există la ei.

Dar câtă graţie în pasul rotit,
grjuliu să nu se afunde-n nimicul
doar mângâiat de mâini răsfirate
şi cât de sus îşi poartă bărbatul femeia
închipuind în prăbuşirile ei ţinute în braţe
poduri către tărâmul spre care nimeni nu trece.




Tuesday, April 11, 2017

Necrolog de primăvară

























Necrolog de primăvară


Trebuia să înveţi din nou primăvara
din cărţi de copii colorate,
căci acolo, prinsă-n chenare,
nu poate să fugă în iarnă,
să zacă tânără sub griul din frig.

Doar fost-a uitată renaşterea-n flori,
o priveşti ca şcolarul care ştie
că-nseamnă ceva, dar nu pricepe nimic,
copila născută să moară curând
întunecă tot în capăt de groapă.

Şi cât de stranie răsuna învierea,
sărbătorită-n mizerie şi strigăte bete pe străzi,
necuviincioasă lumină în noapte,
când zeii te lăsau să iei totul asupra-ţi,
şi poate surâd când te văd
că încă trăieşti.





Monday, April 10, 2017

Întoarcere

























Întoarcere


Se târăsc pe brânci până să iasă din lumea de jos,
suflete ce se găsesc acolo străine,
măcar că bezna urâtă calcă în ele
şi le croieşte picioare
numai să cadă.

Afară e steaua ce le ţine încă legate,
dar tremură lumina-i albastră
pe frunţile lor ruinate-n uitare,
rămăşiţe albe de os
şi ceruri boltite.

Şi găsesc adăpost în pântece deopotrivă rotunde,
unde se preumblă-n ecouri
vorbe lipsite de sens,
de temeiul locuirii sub soare,
mai departe de vis.

Ca din gâtlejuri de păsări ce-şi întârzie zborul,
aud încurcate sughiţuri,
plescăituri şi strănuturi,
vai, tusea, care zguduie trupul,
şi gongul unei vieţi diferite.

Iar câte un suflet doreşte să se-ntoarcă degrabă,
îl alungă groaza durerii facerii
şi o ţine ca boală în trup,
respirându-le viaţa cu piept străveziu,
în zbucium, muribundă copilă.

Pe semne, îi va fi acum prăbuşirea uşoară,
căci a plătit cu sânge vărsat în convulsii
preţul stingerii dorului de lume,
şi-i poartă sfârşitul cuminte-n dantele,
în flori, suferinţa născătorilor morţii.






Thursday, April 6, 2017

Pacea privirii






















Pacea privirii

E de temut pacea privirii
peţite de aranjamente florale
ornând obscen-funerare pe străzi
pierderea unui om în plus
undeva în oraş.

Căci fără revoltă, cu pleoape deschise,
privirea va primi să fie trecută
şi de fantome grăbindu-se-n umbre,
fără crâcnire va rămâne o viaţă
prinsă sub închipuiri de sălaş,
griuri în piatră.

Şi clătinările fi-vor prea line,
când zguduit în pântece de fier,
ros nemilos de roţi de tramvai,
vei adormi uitând că smuls dintre locuri
ţi-ai pierdut ghetele ce-ţi bat
 în zgomot de toacă
pieirea.



Wednesday, April 5, 2017

Ştiutor

























Ştiutor

Chiar printre făpturi întoarse pe dos,
răsucite până nu mai au capăt,
din depărtare se recunoaşte sfârşitul,
le răsună greu în măruntaie
toba mărşăluind funerar.

Şi totuşi, „nu vreau să mor,”
spune copila cu ochi mai albaştri,
când vede cu ei timpuri de-acum,
răsturnate senin peste ani,
printre buclele părului.

Silnic o minte bătrânul părinte
că vorba ei este numai o joacă,
căci deprins să numere treceri în oase
şi să-i primească pe-ai săi în vise cu morţi,
într-un picior sare şi el, ştiutor.



Tuesday, April 4, 2017

Din lumina crudă
























Din lumina crudă

Din lumina crudă,
care le-arată lucrurilor
că sunt toate numai aşa,
îşi taie fâşii albe de pânză
femeia de la marginea lumii.

Şi ele-i acoperă
când goliciuni adâncite în beznă,
când străfunduri mustind a plăcere,
când că-i nimic pentru nimeni
şi piere ca suflet de tot.

Despăturite să fie de voi, ţesătoare bătrâne,
de mai puteţi mişca din linţoliu,
aşternuturile o viaţă trudite,
mari cât să cuprindă o lume de oameni,
unde gem împreună.

Afla-vom poate atunci de unde vă trageţi firele tari,
ce-ncurcă chipuri trecute şi noi
şi le-nghit cu cleşti de păianjen.
Şi poate măcar nu-s toate coborâte din lună,
să lase mereu trupuri reci dedesubt.