Tuesday, April 11, 2017

Necrolog de primăvară

























Necrolog de primăvară


Trebuia să înveţi din nou primăvara
din cărţi de copii colorate,
căci acolo, prinsă-n chenare,
nu poate să fugă în iarnă,
să zacă tânără sub griul din frig.

Doar fost-a uitată renaşterea-n flori,
o priveşti ca şcolarul care ştie
că-nseamnă ceva, dar nu pricepe nimic,
copila născută să moară curând
întunecă tot în capăt de groapă.

Şi cât de stranie răsuna învierea,
sărbătorită-n mizerie şi strigăte bete pe străzi,
necuviincioasă lumină în noapte,
când zeii te lăsau să iei totul asupra-ţi,
şi poate surâd când te văd
că încă trăieşti.