Friday, May 5, 2017

Adânc

























Adânc


Chemată în visul fratelui,
moarta este încă bolnavă,
dar acum o destramă privirea lui,
smulsă din aşternutul odihnei.

Aşa se vor fi uitat către alţii
şi către tot şirul de vieţi,
fiinţele bizare de la-nceput
ascunse-n cochilii,
afară strecurându-şi ochii mărunţi,
picături negre unde totuşi încape
mulţimea de şcoli.

Căci pe fundul mării,
tăcerea verzuie încheie discursuri,
prin vietăţile singure,
apasă puncte frazelor lungi.

A pierit dar şi povestea-i de viaţă,
ba încă şi chipul încercărilor multe,
i-o zăcea ascuns undeva.
Şi stă acum în picioare
printre paturi de boală,
cu o-nfăţişare nouă, albă, slăbită,
stingheră că s-a-ntors printre viii
care nu o cunosc.

Tristeţea i-a legat-o-n broboadă
şi cel ce-o iubea,
a vârât-o în straie prea largi,
portul vechi al femeii,
să nu o mai ştie.

Şi unde-o fi blestemata bătrână
ce încă le ţese,
neruşinat stivuindu-le  printre linţolii?
Nu ştim,
o vedem doar în adâncul
din care ne naştem
cu gurile mute.