Wednesday, May 10, 2017

Cartea vieţii



























Cartea vieţii


Când urci trepte-n spirală
în clădirea fermă de piatră,
până la mansarda ce-şi spune birou,
unde funcţionari fără chip, la ei acasă,
domnesc peste grămezi de hârtii,
dosare colţuroase ce ascund ca manuscrisele sacre
cuvinte numai de ei, cei aleşi, înţelese,
iar acolo găseşti şi hârtia
ce poartă numele tău,
nu afli, în sfârşit, o carte a vieţii?

Căci pare că eşti răsplătit cu un loc,
uşurat de vagabondajul prin gânduri,
încât sinele – ce-o fi el? – ţi-era ostenit,
abia reuşind să-şi mai respire un sens,
cum tot căuta să ţină pasul
unui trup cu oboseala mai tare,
călită în vârstele şapte
şi legată în muşchi.

Şi tot aşa, cu un nume,
ştiut-a părintele tău ce să facă
cu bucuria de-a avea un fiu în altă odaie,
pe care n-ar fi putut-o rosti în o mie de feluri,
dorind să rămână în felul lui,
unde avea să se-nsingureze în moarte.

Cât ţi-a lipsit, singur viu,
limpezimea numelui scris, caligrafia rigidă,
când tânăr, suceai cuvinte-n sudalme,
seducând fără-ncetare
aceeaşi şi altă iubită
cu-o grămadă de nume şi vorbe
pe care nu le-ai mai spus.
Căci te lăsau toate înainte de vreme,
abandonându-şi în suflarea ta viaţa,
dimpreună cu multele lucruri,
şi-ţi luau în schimb ecoul numelui tău,
pe care l-ai fi vrut să însemne destin,
semnat într-o casă a ta.