Monday, May 22, 2017

Minciuna

























Minciuna

La cruce urmează să te uiţi cruciş,
strâmb, până să nu te mai vezi
în tot ce-ţi stă drept înainte;
iubind te pierzi, te câştigi
iar moartea o afli murind.

Câte minciuni sunt împrejurul acestora toate,
cât de uşor înnozi crucea mică de-argint,
să atârne la pieptul,
de unde răsună în zgomot de tobă,
cuvinte străine de tine;
ce uşor împarţi moartea ta în colaci
rumeniţi în cuptoare bătrâne
şi-ţi cauţi înverşunat pomenirea
pe buze ce-ar cânta la urma urmei pe-oricine;
la fel, comod în odihnă,
ţintuieşti iubirea în casă,
după ce, nebun, vânai femeia-n pădure,
întindeai laţul mai neguros decât umbra-i,
fără să vezi că acolo păşeşte zeiţa virgină.

Şi cum să fie viaţa pătrunsă de-adevăr?
N-ar însemna s-o străpungi cu săgeţi
din alt arc decât cel care răneşte iubiţii?
Cum să mai stea dreaptă la judecată
suflarea răsucită în o mie de feluri
şi de fiecare dată pierdută, mai mică?
Căci o vezi măturată din colţuri
de bătrâna care nu ştie pentru ce se-ngrijeşte
să lase locul curat,
pe unde să tropăie nepoţii
ce n-au urcat încă în podul casei
să zărească straiele vechi
în care-şi înmormântaseră strămoşii iubirea.

Mai întinsă, răsfirată în nori
pe cerul albastru din ziua prea scurtă,
stă minicuna ce-i fereşte pe toţi laolaltă
de lumina unui soare dogorind adevăr
doar pe câte-o frunte semeaţă,
dar fără să ştie de nimeni.

Milostivire cauţi atunci pe la porţi trecute de mulţi,
nu să păşeşti înăuntru prin ele,
ci numai să ştii că le vrei deschise cu greu
şi închise pentru-a dori să le dai de perete din nou,
să-ţi cunoşti căutarea prinsă între un perete şi altul.
Căci nu vrei să afli cumva, nici să-ţi apară prin vis,
de pe-o scară înălţată la catul de sus,
unde zac adevăruri de puţini încercate,
că n-ai râvnit de fapt la nimic.