Wednesday, May 17, 2017

Muma Pădurii


























Muma Pădurii


Cu mâini noduroase, croite din crengi,
vuieşte Muma Pădurii
pierderea tânărului,
care necugetat a voit să se-nalţe
cu doi coţi mai presus de oameni.
Pe unul să-l înfunde în masă,
să se ţină bine de pâine,
cu altul să-şi sprijine capul,
când gânditor îi simte gustul amar.

Căci Muma Pădurii l-a primit altădat’ pe Adam
printre copacii ei fără rod,
şi-i adăpostea copiii sub umbra-i
printre sălbăticiuni înroşind deopotrivă
pământul cu sânge.
Îi plăceau dară făpturile cu gurile crude,
neascunse de barbă,
cum scuipau fratelui ura
şi cădeau din braţele maicii,
scârbite mai mult decât de şarpe
de mădularele alungite-n pasiune
ale fiilor cu naşteri uitate,
iar tatăl veghind osteneala-i,
îi urca pe un drum fără capăt.

Şi-mbătrânit, fiul pierdut încă mai luptă
cu fratele care nu vrea să moară
şi gelos trăieşte în alţii,
furându-i cu toţii laptele sălbaticei mame,
chiar de-nspăimântă amar.
Mai rag încă în el şi fiarele,
când le-ncalecă fără urmă de milă,
fără să simtă pântecele lor moale, rotund,
în care cădea-va cândva.