Thursday, May 4, 2017

Trezirea lumii


























Trezirea lumii


Numai  durerea îţi spune
că lumea de fapt s-a trezit.
Ai fi crezut altfel
că-ţi doarme somnul fără de griji
şi-ţi lasă zbaterea-n veghe
să se-nalţe sus prin copaci,
când rădăcinile stau
în cuprinzătoarea tăcere,
în pământ nemişcat.

Durerea pe care o bei în potire de vin,
o mesteci în dumicate de pâine,
te coboară-n prăpăstii.
Acolo îţi auzi râsul nefiresc în ecouri,
coruri pe care nu le ştiai,
umbla veselia trecută
dintr-o ramură-n alta,
înghiţind cu grabă goluri de timp,
tu, mereu înghiţit.

Căci mai mare ca tine,
lumea trezită ţi-a luat glasul
şi limbi de metal, de sticlă şi piatră,
cu ele vorbisei despre case şi drumuri,
acum spânzură-n voci deloc înţelese.

Ţi-a luat şi bătatia în toaca de lemn,
cruce curmând suferinţa ce încă palpită,
 urneşte maşinăria bună să treacă de tine,
până mugesc a batjocură şi vitele din abatoare,
pe care le ştiai adormite
departe în iarbă.