Saturday, June 24, 2017

Antihrist

























Antihrist


Groaza sfârşitului lumii
cutremură minţile smerite,
obişnuite altminteri să se-nchine
icoanelor din bucătărie
iertătoare cu muştele care le lasă pe sticlă dejecţii
după un ospăţ pe furate,
milostive cu aburii grei de grăsime
din carnea învelită în maţe de porc.

Căci numai un zeu cu totul străin
ar putea să dorească pieirea de-a valma,
să uite că are să cadă pe rând
în lumânarea aprinsă la capul mortului,
sfinţindu-i ochii căzuţi în orbite
şi cântecul bocitoarelor,
care răcnesc celor vii
pătrunderea-n odaia tăcerii,
ascunsă de toţi.
Şi străin, Antihrist,
este omul lămurit într-un foc din afară,
în cuhnia fără bucate,
până ce devine rău deloc rostuit.

Pe el îl cunosc şi minţile fine,
copiii ce se visau adesea aleşi
şi cu greaţă primeau
strachina unsuroasă de carne.
Îl auzeau în vremea cinei lor trădătoare,
cum împroşca sudălmi
prin gurile băieţilor mari,
care ştiau de bunăseamă ce-i viaţa,
stricând cu picioarele lungi
leagănele celor mai mici,
atinse bolnav de rugină;
îl miroseau fumând ţigări cu fumul tăios,
însoţit de beţivi zgomotoşi,
împleticiţi seara pe drumuri,
dar reuşind să strivească totul sub tălpi,
urinând peste delicata pudoare,
din rozul căreia se puteau împodobi
file de preţ în cartea destinului.

S-ar încuia în dormitor,
unde să plângă-n neştire,
cum au făcut-o ca prunci,
 înveninând scutecul alb,
dar se trezesc şi acolo sfârşiţi,
căci tremurându-le membrele calde,
află că nu sunt ai lor.
Iar prinţesa zidită în turn
trebuie numaidecât să coboare,
căci i s-a înălţat până la creştet
tăcerea de-acolo,
ba până şi zeii cu spatele
i se perindă nepăsători pe la geam,
o lasă aşa,
neîncepută şi fără poveste.