Wednesday, June 21, 2017

Babel























Babel


Coridoarele umblate cu privirea
pe jumătate tăiată de lumină,
pe jumătate de întuneric,
vuiesc în parte din cauza vântului
lăsat să intre de o poartă de jos,
în parte palpită în răsuflarea încinsă
a străbaterii lor,
când chiar întortocheate,
ţin drumul drept.

Strâmbă, pusă sub un nume străin,
pare şi uşa dintâi,
de la capătul holului,
ai tăi pier uşor în aritmetica cifrelor
ordonat scrise afară
şi-ţi aşază în braţe un număr mai jos.
Te-mbătai cu nădejdea că-i mare,
când îl jucai la cărţi,
iar şarlatanul înşela că se-nvârt,
că se-ngrămădesc în câştig
şi că el e doar un copil
ce se joacă.

Căci, da, la uşi doar se bate,
nu se deschid şi închid,
în iatac, rochii aruncate uimesc
că, iată, dezbrăcatu-s-au doi
în faţa vorbelor
ferecate una celeilalte,
că scandalos şi-au petrecut
în văzul lumii
însingurarea-n plăcere.

Şi-i trebuie mai mult însoţirii,
braţe vânjoase care să-ţi sprijine
râvna neînţeleasă
de-a trece mai departe
printre uşi nepotrivite,
risipit printre fii şi fiice,
care te urmează o vreme cu ochi rugători,
apoi trec înainte,
bolborosind judecăţi.

Ai nevoie de limbi de foc,
fie şi-mpărţite în săruturi lascive,
pentru a şti la catul de sus
al Turnului Babel
că până la urmă
te vei fi-nţeles şi tu cu un om,
dacă nu cu un duh,
după atâtea cuvinte
risipite singur pe holuri,
iar tremurul lor în ecouri,
te făcea totdeauna să crezi
că ai prins un glas de departe.