Wednesday, June 7, 2017

Cartea morţilor

























Cartea morţilor


Scriu pe rând hieroglife greu de citit de altcineva,
căci toate-s din timpul numai al meu,
dar am nădejdea nebună
că le voi purta mai departe în piept,
într-o carte a morţilor.
Sărăcesc în simboluri ce am trăit şi ce nu,
în linii curbate stă căderea pe gânduri,
înălţat, cu gât slab de lebădă,
desenez zborul stângace.

Stau ticsite de litere dulapuri grele de lemn,
rămâne-vor scrise
covoare ce îmi poartă încă urma de paşi,
aşternutul meu pătruns de sudoare,
coperţile cărţilor pline de praf.
Şi este atâta beznă în lumea celalată,
lumânările puse la mort se sting prea uşor,
încât li se cuvine viilor poticniţi în citire
să desluşească ce-am însemnat.

Citindu-mă pe limba lor,
ajuta-mă-vor să trec către ce nu mai este,
curăţă doar în frigul din iarnă,
cu mâinile vineţii, potrivnice-n sânge zăpezii din jur,
şi coteţul porcului.
Îşi trag bine cizmele negre de cauciuc
să se ferească de scârna-i rămasă,
de lăturile pe care n-a apucat să le-nghită,
iar toate se-ntind
mai mult decât cârnaţii din carnea-i bucăţi,
care atârnă în tindă.

Acolo stă spânzurat între zeul cu capul de câine,
căci dulăii rămaşi fără casă muşcă din ger,
tânjind acum la mâncare,
şi căldura împrejmuită de oamenii plini,
poftitorii de carne,
mestecând cuvenit
viaţă şi semne pierdute.