Tuesday, June 6, 2017

Femeia geloasă






















Femeia geloasă


Despre greoaia trecere,
despre avântul molatec,
care cu greu se desprinde
din lucruri aceleaşi
şi până la capăt
nu ştie dacă-i în vreun fel diferit,
trebuie să vorbească femeia geloasă.

Căci mare îi este ştiinţa
de-a face din iubirea rivală,
de fapt, o boală a pierderii-n lume,
duşmanul care fantastic uneşte
frumosul şi răul;
ştie să deseneze femeii doar cealaltă
contururi negre la ochi
priviri mai pizmaşe, mai pline de sens,
decât demodatele-i jocuri de-amantă.

Şi poate aşa-n gelozie,
mama pământului,
vălurită în sâni, bombată în pântece,
însemnând-o că-i doar născătoare,
s-o milui să ocărască
roţile meşteşugite ale carului,
pe cât de frumos întocmite,
pe atât de rău răscolind
zadarnic noroiul din drum.

Poate-ar urla către soţul şi fiul netrebnic
că îi trece roţile învârtite cu-ndârjire în loc
adânc peste grija ei de a-l ţine în braţe,
împănate cu fire de viţă
cu istorii pătrunzătoare de ţap,
pe el, care nu a găsit calea spre cer.

Şi din amarul plângerii
afla-va sau doar va crede o vreme
că nu s-a preumblat
toată ziua prin cerc,
de la un capăt la altul al pântecelui,
fără să descopere poarta,
răscolitoarea naştere.