Monday, June 26, 2017

Întoarcerea părintelui






















Întoarcerea părintelui


Când părintele se întoarce acasă,
obosit să-şi tot caute aiurea un nume,
află cum ai săi au lăsat neudate
ghivecele sale cu flori.

Îl aşteaptă ascunse
prin coţurile camerei sale
cupe de pământ uscat,
ţărâna deşertată de viaţă,
în care strâmb stau înfipte
gheare ce-mpietresc disperarea,
plantele cărora le oferise
când şi când grija,
stropul de apă.

Îi piere dar mânia de stăpân,
iartă ascultarea puţină
pentru ceva prea puţin,
dar şterge atunci
şi domnia sa peste vii,
sprijinită-n fărâme.

Aprinsă în roşu veştejit
a rămas doar o floare,
împărţită în cupe mai mici
din care să bei nu se poate.
Trebuie să fi fost adusă din depărtări,
de peste zeci de mări şi ţări,
unde soarele arde
fără a fi vreodată al tău
şi-aprinde neîncetat
focul din vetre,
de-au ajuns să piară
lipsite de urmă.