Monday, June 26, 2017

Mărturisirile






















Mărturisirile


Şi mărturisirile, deschiderea stâncii-n izvoare,
ajung să se facă pe ceas.
Durează cât veghea însoţitorilor tăi,
şi adorm o dată, de trei ori,
cât îndrăzneşti ca aşa, gol de tine,
să le trezeşti somnul întins
împreună cu întreaga noapte din lume,
pleoapele pecetluite cu sferturi de lună,
semn argintiu că mai este-n ei o lumină
şi că sunt în vise departe.

Cu sălbăticia râului negru în unde,
care dărâmă zidurile casei,
neruşinat dezgolindu-i grija caldă din ea,
numai nebunia bărbatului gelos
răbufneşte până a-l duce departe
pe urmele femeii plecate,
înşirând slăbiciuni, pe el singur,
orbirea că nu a văzut
că-i ferecată cu podoabe de aur,
că nu a ştiut că ucisă,
îl va târî laolaltă
în hăul de la marginea firii.

Iar mărturisirea fără ceas, fără iubire,
sapă fântâni unde nu ajung turme,
nici oameni,
dă târcoale-n adânc stâncii tăcute:
se va clătina, dar nu va zdrobi?
Căci putinţa întoarcerii le este răpită
fiilor ce s-au risipit de la tatăl
şi-au aflat din străini că naşterea,
braţele slabe dorind să-i cuprindă,
sunt toate blestem.