Saturday, June 17, 2017

Necunoscutul




























Necunoscutul


Ochii larg deschişi, plini de mirare,
din fotografia de când era prunc gol
ai părintelui mort într-o vreme a sa;
îi vezi şi-ţi închipui că nu ştia,
că începea să ia sub paltoanele sale
de unde surâdea stingher mai târziu,
sub mormântul lui,
neştiutul în care îţi este al tău.

Şi totuşi, umbli peste tot ca şi el,
îi treci pe sub pomii înalţi,
pe sub umbra lor şi a clădirilor grele de piatră
cu porţi nedeschise;
îi îmbraci cu mişcări mai brutale,
căci membrele îţi sunt prinse de viaţă,
vis cu vis.

Înciudat în neştiinţă,
în gelozia ce ştie doar de secrete,
stă şi bărbatul trăit la oraş
cunoscând bine universul împărţit în probleme,
lângă obrazul femeii cu riduri la ochi,
aşa însemnându-şi trecutul numai al ei,
pe o pajişte ori alta, pe câmpiile soarelui,
când copilă, mâna dobitoace
şi ele călcau în copite răspunsuri.
Zeu să fi fost şi-ar fi prefăcut-o în tufe de mirt
pe stânci unde să-şi întindă parfumul
peste mări negândit de adânci,
singure-n valuri.

Va fi avut ce-i al său şi când îşi îmbăia trupul,
grijulie întinzându-şi cu palmele
uleiuri din flori parfumate
peste fiecare unduire a pielii?
Ori părintele prunc, întins pe spate,
fără să ştie să meargă către ai săi,
se va fi avut când picior peste picior
stăruia să se-opinească lumii mai largi
presimţite mai înainte în pântecul mamei?

Căci par să ascundă un fluture
 înveşmântat în culori şi în flori,
văzut o clipă şi ascuns următoarea,
mâinile pe care ţi le strângi laolaltă
într-o rugăciune nespusă.
De-acolo răsare şi glasul înalt al sopranei
cu braţele strânse la piept,
urcând către bolţi,
unde întunericul înălţării
lasă ochii iscoditori să se-nchidă-mpreună
unii la alţii.