Thursday, June 8, 2017

Nocturnă chinezească






Nocturnă chinezească


Afară nu se mai vede nimic,
înstrăinând tot, coboară întunericul noaptea
şi ca într-un paradox
ce-nviorează cu fierbinţeala din tâmple
înţepenitele şcoli,
nu ştim nici că în casă
am fi undeva înăuntru.

Şi-atunci, împăratul chinez, străjuit de oşteni,
de-o grămadă de-obiceiuri cuvenite slujirii,
de mii de semne
din care-am desluşi peste zi câteva,
ne fură soţiile,
să le numere cu cifre, la fel, neştiute,
printre ibovnicele sale
aduse din ţări încă şi mai străine.

După coloanele drapate cu roşie mătase
ale palatului său cu formă de cer,
ne-mprumutăm femeile pentru o clipă,
ca-n dragoste să ne facă urmaşi,
care să-mbrace şi ei straie regale,
să se poată juca o vreme la curte.

Ni-i dorim chiar şi-acolo,
deşi îi vor dovedi ochii mai largi,
de bufniţă oarbă la soare,
că nu sunt de-ai locului.
Iar demnitarii cu bărbi ascuţite,
vor rosti cu vocea scăzută,
cu respect faţă de tronul de sus
şi fără mânie,
porunca să fie ucişi.