Saturday, June 24, 2017

Vals trist





















Vals trist


Şi poate supravieţuieşte mai bine furtunii
sau moare în ea,
cel care zăreşte pe cer un loc alburiu,
fără culoare,
decât cel ce vânează vineţiile pete din nori,
cu grijă, cu durere în braţe,
aşternând stuful pentru acoperişul colibei,
plin de ţepi, colţuroasele gânduri,
fără să fie mâna în stare să acopere tot.

Tot în alb, cel dintâi îşi îmbracă mireasa,
chiar dacă ea mai ‘nainte
surâde şi plânge-n oglindă,
temătoare că s-ar potrivi
lumii şi altfel.
Felurit şi gata să fie orice
stă totul pe pagini nescrise,
fără urmă,
multe se-adună în faţă,
schiţând cu linii negre,
ba drepte, ba strâmbe,
sprâncenele mari,
vesele pe măştile de teatru,
măcar că sunt triste.

Şi-i greu celuilalt să-şi înalţe capul,
când, scriind semne-ascuţite,
diagrame brodate cu cifre,
raptul făptuit cu judeţ,
ele i se-adună pe suluri,
se coboară în buclele încrustate precis
ale bărbii false
de sub chipul faraonului cu ochi mari,
aflat deja cu un suflet în cealaltă lume.
Poate a încetat să mai vadă ceva,
poate se ascunde şi el,
simţindu-şi răsuflarea mai tare
sub masca de aur,
iar furtuna îl va fi răpus de o vreme,
sub candelabrul valsului trist.