Saturday, July 8, 2017

Învechire

























Învechire


Se-nvechesc blând, fără patimă,
lucrurile văzute cu coada ochiului,
făcute părtaşe
la-mpuţinarea şederii în lume.

Femeile îmbătrânesc neştiute,
şi totuşi amantul lor le priveşte,
le vede prin jumătatea
pleoapelor închise spre-odihnă.

Doarme-n uitare doar judecata,
iar dacă ar şti, l-ar căuta şi acum,
fără teamă, să cocheteze ridicol,
cu trupul înălţat silnic în haine,
de fericită femeie,
ori cu asprimea bărbătească
ce le coboară-n tristeţe.

Ori poate, băgând de seamă
că uitarea e rea,
vor căuta răzbunare
pentru amintirea ce le-o poartă
când şi când încordat,
numai braţele sale întinse pe arc
aruncând săgeţi fără venin,
nu în dragoste,
ci-n albumul cu poze.

Îl vor acuza la fel şi lucrurile,
că le-a lăsat fără culoare
să zacă albite sub praf,
când el se mişca încă viu.

Şi-n clipa de adevăr,
tuturor le va cere iertare,
va mărturisi că în timp s-a tot şters,
că nu este viu şi întreg
cum se crede în gânduri,
că fiarele mereu au plecat
cu-o bucată din carnea-i,
vai, da, pe semne şi cu inima sa,
iar el le-a furat numai ochii nesiguri,
când molcom zac prinse în cuşcă.