Sunday, July 2, 2017

Risipire

























Risipire


Fericit când locurile îţi sunt oameni
întinşi prin braţe, picioare,
nesfârşiţi în ochi şi în vorbe,
căci ai unde să stai sporovăind,
gemând dspre viaţă,
sau tăcând despre moarte.

Altminteri, va trebui să te-ntinzi peste tot,
urca-vei pe munţi
să grăieşti pentru ei măreţia,
iar vocea ta va fi răguşită metalic,
îţi va trăda maşinăria bogată-n rotiţe,
multe desprinse, învârtindu-se şui,
doar întocmisei înălţarea
din tigvele îndărătnice
ale iluştrilor morţi.

Vei coborî în adâncile ape,
unde cuvintele vor răsuna
comic-grav,
prinse în baloane de aer,
care vor tremura
prin gropile căscate de valuri,
de teamă că poate te-neci.

Ba fericit încă ai fi
şi de ţi-ai face sălaşul în lacrimi,
în plânsul pentru iubite pierdute
cu sânii şiroind de laptele
din care se hrănesc amintiri.

Căci altfel, risipit în patru colţuri,
nici măcar răstignit,
te vei locui înghiontit pe la coaste,
de asprele degete ale unui creator,
pe semne ascuns în dulapul de lemn
sau în zidul de piatră,
încercând să tragă din tine tăcerea.