Friday, July 7, 2017

Viaţa grea

























Viaţa grea


Cu viaţa grea, turnată în bronz,
omul ieşind afară cu visul,
îşi închipuie ca după sfârşit
să stea spânzurat un răstimp,
clopot în turn,
pe drumurile fără ţintă
străbătute de colecţionarii de clipe,
de vechituri şi de gânduri pioase.

Uită că lecţia pe care-o dau spânzuraţii
n-ajunge decât la acei gură cască
îmbulziţi în rândul dintâi,
deprinşi dintotdeauna
să se ferească de moarte,
la fel, de morţii ce li se-agaţă de viaţă.

Uită că dangătul clopotului
 nu adună decât credincioşii
care ştiu să-l audă
din cotlonul odăii,
unde se văd unii pe ceilalţi
auriţi în icoane.

Căci fără rost, dar uşoară,
este nădejdea
în rispirea răsunând în ceruri de jos,
pentru cel ce ştie că viaţa-i atârnase
cu greutate de plumb, înnodată în sfori,
prinsă acolo, sus în turle,
unde păsări de noapte
cu ochi orbi la lumină
ameninţau că niciodată nu-i zi.