Sunday, August 6, 2017

Furtună

























Furtună


Sub pala de vânt, fac piruete cutii de metal,
pline cândva de-o ameţeală serioasă,
scrumul ţigării se-nvârte-n scrumieră,
iată că pierderea se mai pierde o dată
şi-o face dansând, de se-apleacă şi brazii
prinşi cu semeţie-n pământ.

Îngrijorarea nu o poartă decât rândunica,
izbindu-se colo sus peste mare
de un zid nevăzut
şi muştele ce-şi văd destrămată
încăpăţânata joacă de-a zborul,
înainte, înapoi,
pe sacra paloare a omului mort.

Vuietul stingerii de tot,
punând la-ncercare candela
plină de untedemn preţios, auriu,
sfinţit pentru lumea cealaltă,
nu se opreşte.
Şi cum să-l oprească vorbele rugăciunii,
răsuflate egal, una după cealaltă,
noduri curgând liniştit de mătănii?
Însă abia de-s clintite frunzele verzi
ascunse prin ramuri,
aproape de tăcerea din lemn.