Wednesday, August 9, 2017

Iederă


















Iederă


Atâta iederă urcă pe case, verde,
găseşte soarele aproape cu fiece frunză,
lasă încrâncenarea pe ziduri ascunsă,
acolo, şi-un gând noduros că ştie ceva,
porunca să crească o vreme.

Simplă alcătuire, coboară-n ferestre,
peste ochiul de sticlă din casa bolnavilor,
neîndemânatic pierduţi
prin aşternutul acru-n sudoare,
răscolindu-l în plus
când vor să apuce o floare plutind
din ţinutul unde sănătatea trecută
li se-arată ca altceva decât ei.

Dar gândul le este mai aproape acum,
zvâcneşte necontenit în durere
şi li se urcă prin vene,
pe unde viaţa trece
pulsând în sfârşit preţios.

Prea mult adâncit până la ziduri,
aiurea, departe,
a fost şi gândul despre viaţă şi moarte,
de-l puteau culege şi cerşetorii
străjuind cimitire,
încât rosteau în numele vieţii
împărţite-n pomană
un „Dumnezeu să-l ierte” pentru morţi
şi pentru viii lor îndoliaţi.