Tuesday, August 1, 2017

Margini de ape




















Margini de ape


Odihnit de străbatere,
la margini de ape,
corpul nud al pruncului
este întors de vântul
umblând peste mare,
unde mereu află
un capăt de lume.

Îi aduce aminte
de visele uitate în leagăn,
de apa albastră
în care plutea cerul
la fel de albastru,
încât murmura
în somnul de-nceput
naşterea din zei şi zeiţe.

Pe drept, căci soarele
ascuns privirii tăioase
o coboară ca o ploaie de aur
şi-opreşte din loc în loc,
din om în om, timpul,
cel care în faşele sale,
dintru-nceput,
a strâns nemilos gândul,
de gâfâia veşnicia
în urzeala lipsită de trup.

Prinşi în iţele gândului
au fost curând
şi părinţii zeieşti,
se-ascudeau în temple
cu inscripţii prea multe,
încât să mai fie citite,
ţineau ca drepte coloane
un acoperiş greoi,
din piatră fără culoare.

Şi totuşi, felurită a fost
marea-ncâlceală
a cărţii scrise urmaşilor,
testament
pe care au să-l închidă
fără cutremur,
doar atins de valul
dispărând în spargere alb.