Wednesday, August 2, 2017

Uşa întredeschisă

























Uşa întredeschisă

Mult dinăuntru, văd uşa întredeschisă
cum lasă lumina să treacă prin unghere
unde lucruri refuzate de casă, sărace,
poartă aşteptarea plecării pe tălpile pantofilor,
pline de străinul pământ, măcinat în fărâme de praf.
Şi pantofii strâng apoi picioarele-n funde
ce nu reuşesc să ascundă prin măiastre-nnodări
alungarea în mersul în rând cu lumea, mereu.

De-aş putea s-o închid...
Aflat-am doară că drumurile ei nu duc nicăieri,
că nicăieri şi nimicul răscolesc
tot ce-i aşternut înăuntru,
vinovată pentru norii grei de praf şi miros,
care stârnesc să fie mai mult decât chip
mobile, covoare, cărţi necitite ferecate în lemn,
urcând pereţi, podele, către locurile lor,
unde-mi făuriseră o casă unde să n-am întrebări,
bună să privesc numai jocul de mireasă
al perdelei umflate de vânt şi trecute de soare.

Iar dac-o deschid, voi da peste feţe grămadă,
zgâindu-se să prindă cu ochii ceva dinăuntru
şi mustră că n-am ieşit cu totul afară,
ca şi cum aş mai avea ceva de ascuns,
ca şi cum patul n-ar fi deja în mulţimea
pe care doi ochi încredinţaţi goalei femei
o vestesc despre toate poftele
ascunse de mine în gând,
iar alţi ochi mi-au privit deja şi plecarea.